penitenciare.info

Guvernul a decis: în anul 2026, cheltuielile de personal din administrația centrală se reduc cu 10%, iar ministerele și instituțiile subordonate sunt obligate să intre în reorganizare accelerată. Măsura vizează inclusiv Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), fără excepții și fără zone protejate. Teoretic, nu suntem exceptați. Reducerea se face prin desființări de posturi, disponibilizări, reducerea unor sporuri și comasări de structuri.

Termenele sunt clare și dure: 30 de zile pentru demararea reorganizării, 90 de zile pentru finalizarea ei. Cu alte cuvinte, nu discutăm despre analize pe termen lung, ci despre tăieri rapide, făcute sub presiune bugetară, cu impact direct asupra personalului.

Cine decide: Ministerul Justiției va tăia? ANP va executa?

Decizia este concentrată la nivelul ordonatorului principal de credite, adică Ministerul Justiției (MJ). Ministrul justiției stabilește unde se taie, cât se taie și cine pierde. ANP, ca instituție subordonată, nu face decât să aplice. Nu are de ales. Reducerea de 10% se calculează global, ceea ce înseamnă că unele instituții subordonate/structuri pot pierde mai mult, altele mai puțin, dar efectul final trebuie atins cu orice preț.

Sindicatele sunt „consultate”, dar nu decid. Dialogul este bifat procedural, nu substanțial. Reorganizarea merge înainte indiferent de avertismentele din sistem. Doar oprirea activității operative, în limitele legii, poate influența decizia finală a Ministerului Justiției (MJ). Fără polițiști de penitenciare, sistemul penitenciar devine nefuncțional, iar gestionarea unui număr de aproximativ 25.000 de persoane private de libertate nu mai poate fi asigurată la standardele legale de siguranță și ordine. Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu dispun de soluții alternative reale pentru menținerea funcționării sistemului în absența personalului operativ. Orice decizie care ignoră acest fapt reprezintă asumarea unui risc major.

Critica de fond: tăieri contabile, luate de politicieni decuplați de realitatea din România

Problema majoră a acestui proiect este că nu face diferența între bugetari utili și inutili. Reducerea de 10% se aplică uniform, fără o analiză serioasă a funcționalității instituțiilor. Într-un sistem deja fragil, cu deficit cronic de personal, există riscul real ca tăierile să lovească exact unde sistemul este deja la limită, în timp ce structurile redundante supraviețuiesc.

Mai grav, proiectul nu obligă explicit la eliminarea suprapunerilor de atribuții, a dublărilor în activități curente și a structurilor care se calcă pe picioare. Se vorbește despre reformă și debirocratizare, dar se aplică o logică pur contabilă de „om prost”, în care contează procentul, nu eficiența.

Concluzia: plătesc oamenii, scapă politicienii sinecuriști

Acesta corecție bugetară transferată pe spatele angajaților toat[ vina bugetar[. Fără criterii clare, fără indicatori de performanță și fără curajul de a tăia acolo unde există dubluri de atribuții, restructurarea riscă să devină o pedeapsă pentru cei care muncesc, care lasă sistemul penitenciar murdar și slab în continuare.

Blocăm pușcăriile?

Să fie limpede pentru decidenți: realitatea e că fără polițiști de penitenciare, pușcăriile se blochează. Cine forțează tăieri oarbe își asumă consecințele: oprirea controlată, legală și colectivă a activităților esențiale în penitenciare, până când decizia va fi corectată.

În ultimii ani, în Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) s-a produs o confuzie periculoasă între atribuțiile de control propriu-zis, cele de îndrumare metodologică și simplele verificări cu rol coordonator. Această confuzie nu este accidentală, ci a generat abuzuri, depășiri de competență și sancțiuni nelegale în sistemul penitenciar, într-o epocă a abuzurilor trinomului Halchin-Românu-Ilie. Cazul Mircea DECU este relevant în acest context. Documentele Ministerului Justiției (MJ) sunt explicite și nu lasă loc de interpretări oportuniste.

Structura cu atribuții exclusive de control

Conform ROF ANP, singura structură cu atribuții de control propriu-zis este Direcția de Inspecție Penitenciară (DIP). DIP este compartimentul specializat care poate: efectua inspecții generale; desfășura controale inopinate și tematice; constata abateri, propune măsuri corective, sancțiuni disciplinare și modificări ale cadrului normativ. Conform Ministerului Justiției (MJ), această competență este exclusivă Direcției Inspecție Penitenciară (DIP), nu partajabilă și nici transferabilă oricărei alte structuri de specialitate din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Limitele legale ale structurilor din ANP. Roluri și limite.

Celelalte direcții și structuri de specialitate din cadrul ANP NU au atribuții de control propriu-zis, NU pot dispune sau conduce controale cu caracter sancționator, NU pot propune sancțiuni disciplinare ca rezultat al unor „controale”.

Rolul acestor structuri de specialitate este strict delimitat: îndrumare metodologică; sprijin de specialitate pentru unitățile subordonate; exercitarea atribuțiilor exclusiv în domeniul propriu de activitate. Orice depășire a acestor limite reprezintă încălcarea ROF-ului ANP și vicierea actului de control.

Poziția redacției

Actul de control al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) trebuie readus strict în limitele legii. Orice control efectuat de o structură necompetentă din ANP este lovit de nulitate iar polițiștii de penitenciare nu pot fi sancționați în baza unor acte întocmite cu încălcarea ROF-ului ANP. Conducerea ANP are obligația de a opri practicile abuzive și de a delimita clar controlul de îndrumare de controlul propriu-zis.

În sistemul penitenciar, DIP controlează, iar structurile de specialitate îndrumă și coordonează. Orice amestec între aceste roluri produce abuz, insecuritate profesională și haos.

Judecătorii și procurorii încep să vorbească. Fisura Justiției a fost creată din interior. În joc este credibilitatea statului de drept. Mitul infailibilității clanurilor din Justiție începe să se stingă. Cine își asumă rolul să repare o Justiție judecată de propriii ei profesioniști?

Magistrat adjectiv?…

Când spui: ”magistrat”, te gândești, fără echivoc, la următoarele repere: integritate, neutralitate și responsabilitate, care constituie fundamentul autorității judiciare. De la discursul public și conduita profesională, până la modul de exercitare a atribuțiilor legale, magistratul (judecător, procuror) trebuie să acționeze ireproșabil, coerent și predictibil. De ce? Deoarece magistratul reprezintă punctul de echilibru dintre stat și cetățean, garantul respectării legii și al drepturilor fundamentale. Tocmai de aceea, magistratul trebuie să se bucure de prestigiu, de încredere socială.

Judecătoci și procurori. Roluri

Judecătorul este autoritatea care decide, iar procurorul cea care acționează. Primul trebuie să fie neutru, imparțial și echilibrat, al doilea trebuie să fie activ, orientat spre apărarea interesului public și aplicarea legii penale, susținând acuzarea. Dar ce se întâmplă când un judecător devine arbitru, iar un procuror își arogă puterea de a tranșa? Ambele situații subminează separația funcțiilor și credibilitatea întregului sistem judiciar.

Gafe monumentale din disperare. Comunicate disperate cu viziuni diferite. Judecători versus Procurori

Din lectura comparativă a celor două comunicate CSM (Secția pentru Judecători vs. Secția pentru Procurori) rezultă o inversare de roluri greu de ignorat. Procurorii adoptă o poziție de echilibru, asumând verificări și responsabilitate față de aspectele sesizare de Recorder. Judecătorii, în schimb, se poziționează partizan, calificând criticile drept atacuri, înfierând pe cei care au sesizat posibile derapaje. Această asimetrie de reacție ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care este înțeles rolul constituțional al fiecărei funcții.

Comparație de text. Procurorii au câștigat meciul.

În comunicat, Secția pentru procurori adoptă un ton mai orientat spre verificare internă, echilibru instituțional și responsabilitate profesională. Procurorii recunosc că materialul Recorder ridică probleme potențial grave, dar nu resping aprioric premisele, dimpotrivă, afirmă explicit că vor face demersuri pentru a verifica factual concluziile. Poziția este compatibilă cu rolul constituțional al CSM de a controla și regla funcționarea sistemului, cu accent pe mecanisme interne și pe obligația de a examina critic eventualele derapaje structurale.

Tot Secția pentru procurori introduce un element de reflecție, afirmând că deficiențele prezentate în presă au fost deja semnalate și că modificările succesive ale legilor justiției au generat instabilitate. Această abordare nu este defensivă, ea repoziționează problema în zona responsabilităților factorilor de decizie și a dialogului, evitând tentația de a identifica inamici externi. Este un discurs care păstrează echilibrul și nu are drept scop manipularea opiniei publice, fără a nega realitățile care necesită verificare.

În contrast, Secția pentru judecători formulează un comunicat preponderent defensiv, construind narativul unei „campanii de destabilizare” și inducând ideea unui atac coordonat asupra sistemului de justiție. Tonul este concentrat pe respingerea concluziilor reportajului Recorder, pe delegitimarea intențiilor autorilor și pe invocarea validărilor externe (Schengen, OCDE, Rule of Law) ca argument implicit că problemele nu pot exista în forma relatată. Este un discurs cu un pronunțat reflex de autoprotecție.

Textul judecătorilor subliniază mecanismele legale existente, dar o face în logica demonstrării imposibilității abuzurilor, nu în logica recunoașterii faptului că existența cadrului normativ nu garantează automat buna sa aplicare. De asemenea, comunicatul operează cu formule generalizatoare („anatema asupra întregului corp al judecătorilor”), ceea ce mută accentul de pe verificarea concretă a semnalărilor pe o reacție de consolidare a propriei legitimități instituționale. Judecătorii nu acceptă ideea logică potrivit căreia ar putea exista erori în sistemul judiciar. Raționament fals sau rău intenționat.

Prin comparație, comunicatul Secției pentru procurori față de comunicatul Secției pentru judecători este cel care se apropie mai mult de standardele de echidistanță, obiectivitate, credibilitate și responsabilitate, deoarece: recunoaște posibilitatea reală a problemelor, angajează mecanisme interne de verificare, contextualizează cauzele producerii unor erori și menține un ton de comunicare moderat. Comunicatul Secției pentru judecători prioritizează reflexul defensiv și protejarea cu orice preț, al prestigiului, în detrimentul disponibilității de a evalua critic vulnerabilitățile.

Sute de magistrați se revoltă. Cinste, nu corupție! 

Sute de magistrați (judecători, procurori) au ales să rupă tăcerea și să vorbească despre abuzuri pentru că Justiția traversează o criză de încredere care apasă pe conștiința societății. E nevoie de un sistem judiciar care să îi protejeze pe românii corecți, să îi tragă la răspundere pe vinovați. România are nevoie de un sistem judiciar care să inspire speranță, unde infractorii ajung în spatele gratiilor, la pușcărie. România trebuie să respire cinste, nu corupție.