Nu cred ca exista perioada mai neagra in istoria moderna a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), decat cea inceputa in mandatul lui Marian Dobrica si inca neterminata, pentru ca singura realizare a actualului director general al ANP este: supravietuirea. Si aia ilegala, incepand cu al treilea mandat.

Sub masca unui director general adept al legalitatii, dar chinuit de orgolii si razbunari, Marian Dobrica nu a reusit sa rezolve in neintreruptele sale imputerniciri niciuna dintre problemele reale ale sistemului penitenciar, semnalate de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP).

Pe intreaga durata a celor trei imputerniciri, Marian Dobrica a fost si este un biet actor infatuat, pe care cativa regizori cu ceva scoala vietii din jurul sau l-au folosit. Unii dictandu-i cu superioritate, altii lingusindu-l, cu umilinta, pentru a-si face jocurile lor de putere pe termen mediu si lung.

La cat rau a facut si inca face aceasta persoana sistemului penitenciar, merita mai multa atentie. Un prim exemplu este, sanctionarea tuturor greselilor pe care le face cu intentie sau din lipsa de anvergura si viziune, in calitatea sa de imputernicit ilegal la conducerea sistemului penitenciar.

Scaunul de director general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) inca mai spera sa fie ocupat de o persoana de elita, cu veritabile calitati de manager, deoarece angajatii din penitenciare inca mai spera la doritul salt spre mai bine al sistemului penitenciar.

Publicat de Cosmin Dorobantu

Sindicalist

2 răspunsuri la “Figuratie in scaunul de director general”

  1. Daca directorul general accepta imputernicirea personala in functie peste lege, ce asteptari mai aveti de la acest sistem in care polika e ca carasul in apa? Cred ca le ia dracu mintile cind ajung directori de pirnaie. Florinele mergi inainte ca ai cu cine.

    Apreciază

Comentariile sunt închise

Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanța

Fiat justitia et pereat mundus

%d blogeri au apreciat asta: