Azi, politistii au negociat dur salarizarea

Azi, politistii au negociat dur salarizarea

Am preluat de pe pagina oficiala de Facebook a SNPPC un comunicat al presedintelui SNPPC, Dumitru Coarna, referitor la negocierile dure care s-au dus azi in plenul Comisiei pentru Munca, Familie si Protectie Sociala a Senatului referitoare la salarizarea angajatilor sin sectorul de aparare, ordine publica si securitate nationala.

Pentru angajatii din penitenciare cine a participat?

Va prezint comunicatul SNPPC:

„Presedintele SNPPC, Dumitru Coarna, se afla si la aceasta ora, 18 mai 2017, orele 20.00, în plenul Comisiei pentru Munca, Familie şi Protectie Sociala a Senatului, care este comisie de raport, cu rol decizional în definitivarea initiativei legislative privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.

In cadrul dezbaterilor, preşedintele SNPPC susține amendamentele noastre care privesc direct familia ocupationala ,,aparare, ordine publica şi securitate nationala”, amendamente ce au mai fost sustinute, de catre reprezentantii SNPPC, în ultimele saptamâni de dezbateri, şi în celelalte comisii ale Parlamentului, cu rol de avizare a acestui act normativ extrem de important pentru viitorul tuturor bugetarilor.

Dupa 3 zile de negocieri dure, multe din amendamentele SNPPC au fost acceptate.
Vom reveni cu detalii.

Biroul Executiv Central al SNPPC”

 

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s