Am facut o scoala militara. Poate la Baneasa, poate la Otopeni. Eram tanar, inzestrat cu o inteligenta nativa si un aer dominant, de barbat adevarat. A venit revolutia. Mi-a dat putin planurile peste cap, dar am reusit sa ma adaptez repede la vremuri. 

Am fost instruiti pentru asta, nu ca ciocoflenderii astia formati in civilie, la Bucuresti, Babes -Bolyai, Timisoara sau Iasi, la care daca te uiti stramb odata sau sufli peste ei, cad lati. Noroc cu baietii de la „Spiru”, cu care mai faci ceva treaba in sistem. Astia sunt respectuosi si recunoscatori sistemului, ca i-a primit.

Dar, sa revin. Revolutia a creat putin haos, in sensul in care ai pierdut respectul de odinioara al civililor de pe strada, din consiliile locale, din scolile patriei, din institutiile statului. Au inceput sa aiba tupeu, sa ti se impotriveasca, sa nu mai execute ordinele pe care le dadeai. Incepea sa fie o atmosfera destul de nasoala.

Era bine, totusi, ca rezolvai problemele la centru si daca venea un ordin de acolo, taceau imediat cei care faceau mofturi in teritoriu. Daca erau mai tari in clanta, reuseai sa ii mazilesti cumva, daca nu se conformau. Dar stresul era din ce in ce mai mare. Apoi, a venit dezastrul. Demilitarizarea, manageri publici, sindicate si alte tampenii. Noi nu eram pregatiti pentru asa ceva. Simteam ca ne fuge pamantul de sub picioare, nu altceva.

Trebuia sa facem ceva. Eram in razboi. Ne-am vorbit cativa si am decis. Domnule, doar nu am facut scoala aia degeaba. Inteligenta nativa, charisma, privirea, le avem degeaba, ce dracu? Ce ne invatau aia? „Tendintele, ca si caii, sunt mai usor de stapanit in directia in care deja se indreapta.” Inca o data – „Tendintele, ca si caii, sunt mai usor de stapanit in directia in care deja se indreapta.”

Adica, ne-a trecut glontul pe la ureche, am injurat strategia de imagine si comunicare– „ce atata presa?”, „ce atata libertate si transparenta?”. Tampiti am fost. Domnule, imaginea, imaginea! Nu mai poti in secolul XXI sa injuri imaginea. Daca nu ne facem imagine, suntem morti. Civilii.

Lasa, ma ca sunt si astia buni la ceva. Da-le, ma, sa faca un proiect managerial, oricum e numai pe hartie, la practica si experienta tot nu au cum sa te depaseasca, ce dracu. Da-le, ma, sa faca o strategie, un plan, o adresa. Buuuun! Hai, ca trebuie sa mearga!

Lupta cu magistratii am transformat-o si pe asta in avantaj. Nimeni nu ii suporta pentru salariile nesimtite. Ce lovitura am dat cu ei! Acum e momentul nostru!

Mai era o problema. Visul din tinerete! Visul din tinerete! Sa fim iarasi ce am fost si mai mult decat atat! Tampiti am fost cand ne-am opus progresului. Informatica, ce arma perfecta. Poti detine controlul, poti controla mailurile, angajatii, ce fac in timpul serviciului. Apoi, informatiile clasificate, avizele de securitate, serviciile secrete. Ce triada perfecta. Asa, ma, vezi ca merge!?

Hai, ma, ca e bine. Controlam totul, avem imagine, ii umilim cu armele lor, ma. Cu proiectele lor. Cu strategiile lor. Cu transparenta, deschiderea, cu cateva carti citite. Dar cu inteligenta noastra. Ha!

Externalizarea astora nu ar trebui sa reprezinte o problema. Ne trebuie cativa oameni mai sus-pusi. Si dintre ei, sa stii, ar fi unii de acord. E drept, ei o vad ca pe o solutie de a fi profesionisti. Noi nu vrem decat sa scapam de ei. Dar e bine ca unii ar pune botu la asta.

Paza oricum ii uraste. De pazisti nu avem de ce sa ne fie frica. Lor le spunem mereu: „voi sunteti baza, voi sunteti sistemul, pana si sindicatul ala care ne face ceva probleme, tot voi sunteti. „Custodie, custodie, custodie, custodie”. Pericolul poate sa apara numai daca pierdem increderea pazei. Dar nu avem cum, nu? Sau da?

Sursa: penifest.blogspot.com, 12.08.2010

Anunțuri