Poate ca nu e cea mai potrivita tema de reflectie in zilele postului mare ce tocmai a inceput, dar nu as vrea sa fiu cuprins de sminteala de a ma crede mare teolog.

Intreband un prieten bun despre un posibil subiect de articol, acesta mi-a sugerat sa scriu despre post. I-am ras­puns ca am facut-o in trecut si nu as vrea sa cad in pacatul de dreapta, cel al ispitei de a te plasa intr-un soi de perse­verenta falsa si mimata a credintei.
Postul are rostul sau tainic si in­seam­na mult mai mult decat vorbele rostite si clamarea nevointelor sale trupesti si spirituale.

Daca inima nu se frange intru milostenie, plangerea pacatelor si urmarea deplina a lui Hristos, toate palavrele de slava a postului se vor intoarce tocmai impotriva gurii ipocrite ce le ros­teste. Asa ca mi-am adus aminte de o carte despre lumea inchisorilor, scrisa de o cercetatoare britanica.

Spunea autoarea, pe care am avut ocazia sa o cunosc personal, ca una din strategiile esentiale de pastrare a echilibrului interior, daca nu de conservare a sanatatii mintale sau chiar de supravietuire in inchisoare, este re­prezentata de simtul umorului.
Desi era vorba despre personalul din penitenciare, este perfect valabil si pentru detinuti.

Mediul penitenciar este prin definitie unul inchis si dureros sufleteste, dar tocmai libertatea de rade pe seama celei mai mari tristeti il intoarce adesea in lumina bucuriei.
Gluma, zeflemeaua, ironia si multe alte fatete subtile ale simtului umorului fac ca cei care lucreaza in inchisori sa se intoarca normali acasa, fara urme adanci de zabrele pe creier.
La fel procedeaza si detinutii, a caror lume musteste de satira de puscarie, de la cea mai grobiana pana la cea mai rafinata.

Interactiunea dintre cele doua cete de fiinte ce compun universul uman al mediului carceral este adesea marcata de reciprocitati stilistice ce tin de aria profunda a umorului, creatoarea cea mai desavarsita a echilibrului dintre cei de dupa gratii si cei de dincolo de ele.

Nimeni nu poate fi condamnat sa nu rada de altii sau chiar de sine insusi. De multe ori face mai mult bine decat orice altceva. Chiar si postul cel mare nu cere incrancenare inutila, iar un suras discret pe fata celui care se jertfeste va fi mai mult pe placul lui Hristos decat un chip chinuit in mod fatarnic.

Doamne ajuta! Si atunci cand radem si atunci cand plangem.

Sursa: Gazeta de Maramures | Autor: Horia Chis, directorul Penitenciarului Baia Mare

Anunțuri