La extrema despre scopul inchisorii

La extrema despre scopul inchisorii

In plin scandal al proiectelor dubioase promovate de catre Guvern, Catalin Avramescu are o pozitie extrem de dura afirmand chiar ca suferinta este scopul inchisorii. Poate ca este doar o reactie la pretentiile celor care fac apologia infractiunii in direct si a mass-media care promoveza infractori 24 de ore din 24 in chip de repere morale. Cert e insa ca si suferinta pierderii libertatii joaca in rol.

Ai uneori senzatia ca cei care ne guverneaza vin de pe alta planeta. Una foarte indepartata, de unde Pamantul nici nu este vizibil. Si unde nici macar legile elementare ale logicii nu se aplica. Altfel nu imi explic de ce insista sa ia in discutie lucruri absurde, care jignesc inteligenta elementara a cetatenilor.

 Iata-l pe actualul ministru al Justitiei. Dezvaluit ca plagiator de catre presa, personajul cu un „doctorat” la Chisinau spune ca trebuie amnistie. Las la o parte ca nu scria nimic despre asta in programul de guvernare. Problema este ca intreaga discutie despre amnistie vine in contradictie cu un lucru esential. Scopul pedepsei penale.

De ce ii inchidem pe aceia care au incalcat legea? Sa inlaturam, pentru inceput, o neintelegere. Puscariasii nu stau dupa gratii ca sa fie „re-educati”. Unii reformatori piosi au crezut asta, demult. Problema este ca inchisoarea pare sa aiba efectul contrar. Adesea detinutii se inraiesc si se specializeaza in spatele gratiilor. Isi fac conexiuni de care se vor folosi apoi in cariera lor de delincventi.

Iar ratele de recidiva sunt uluitoare. In cazul celor eliberati conditionat, in Romania, circa 70 la suta (!) vor comite un nou delict. Cei care se joaca de-a amnistia si gratierea trebuie sa stie ca vor avea pe constiinta mii de crime, furturi, violuri si inselatorii.

In realitate, pedeapsa cu inchisoarea se explica prin alte efecte. Unul dintre acestea este „incapacitarea”. Ideea e simpla: daca cineva este dupa gratii, atunci respectivul nu va putea umbla pe strazi, gata sa fure de la altii sau sa le dea in cap. Cum se potriveste ideea amnistiei cu acest scop al pedepsei penale? Nu se potriveste in nici o privinta.

Alt scop important al pedepsei penale este restitutia. Altfel spus, pedeapsa trebuie sa extraga de la cel pedepsit ceva care sa compenseze, material, o pierdere suferita de victime. Cazul cel mai clar este acela al despagubirilor dictate de judecator. Ai produs o paguba, e firesc sa o acoperi. Iarasi, cum se potriveste asta cu ideea de amnistie? In nici un fel. Victimele – oameni, firme, institutii – vor ramane ne-compensate. Toti vom plati din buzunar generozitatea actualului Guvern cu infractorii.

Preventia este alt motiv pentru care oamenii sunt pedepsiti. Ii pedepsim pe unii pentru a-i descuraja pe altii. Intreb din nou: ce sens are sa mai mentinem pedepsele pentru raufacatori daca Statul transmite mesajul ca unii tot scapa?

Insa, sensul central al pedepsei este altul: razbunarea. Este in firea Naturii. Si animalele trag o laba celor care le calca teritoriul. Omul pedepseste exact din acest motiv: pentru ca asta merita raufacatorii. „Dupa fapta, si rasplata!”.

Iata de ce pedeapsa trebuie sa produca suferinta. In alte timpuri, sistemul penal era deosebit de creativ in aceasta privinta. Acum suntem ceva mai civilizati. Dar scopul principal tot acesta este. De a-i face viata grea celui pedepsit.

 Iata de ce intreaga discutie despre amnistie este contrara faptelor si ratiunii. O duc rau detinutii? Chiar asta e ideea! Conditiile din inchisori trebuie sa fie rele, prin definitie. Ce ati spune daca ati afla ca detinutii au acces la jocuri pe PlayStation, la mancare gourmet sau la fizioterapie?

Unii vor raspunde ca tot ce vor sunt conditii „civilizate”. Dar inchisoarea nu este, in sine, un loc „civilizat”. Este un loc de pedeapsa. Iar pentru a-si indeplini acest scop ea trebuie sa produca suferinta.

Sigur ca putem discuta daca anume tipuri de suferinta sunt acceptabile, aici si acum. Dar principiul, in sine, este dincolo de orice dezbatere. Inchisoarea trebuie sa isi supuna detinutii la un regim al suferintei, radical diferit de ceea ce sufera un om obisnuit, liber.

Iata de ce detinutii trebuie sa poarte haine vargate. Sa nu vorbeasca cu rudele. Sa nu ridice tonul la paznici. Sa doarma pe saltea tare. Sa manance ciorba de fasole din gamela. Sa fie tunsi scurt. S.a.m.d.

Asta nu inseamna, desigur, ca nu trebuie efectuate reforme in sistemul penitenciar. Este prea multa violenta acolo. Prea putina educatie. Gastile de infractori trebuie sparte. Se iese prea usor „conditionat”. Se vorbeste la telefonul mobil, se posteaza pe Internet. Prea multe scuze pentru permisii. Regimul penitenciar actual trebuie sa devina unul strict.

 Reformele sunt una, dar amnistia este cu totul altceva. Inseamna chiar anti-reforma. Inchisoarea trebuie sa fie, la limita, un loc cu totul misterios pentru omul de rand. Cei care nu fura, nu ucid sau nu abuzeaza de functia lor nici nu trebuie sa isi puna problema cu privire la cat de mult confort ar avea dupa gratii. Pentru un om normal, acesta este un teritoriu al inexprimabilului.

Insa noi aici am ajuns. Cu un guvern condus, la vedere, de un infractor (Liviu Dragnea), cu o multime de ministri, secretari de stat si parlamentari plini de dosare penale, viata publica a ajuns intr-o stare de degradare extrema. Sa nu mai adaugam la acest peisaj si cateva mii de infractori bucurosi ca au scapat din arest. 

Sursa: Bursa

Anunțuri