Peste tot, in lumea care pretuieste cu ade­varat justitia sociala, a ameninta un om investit cu misiunea de a aplica legea este considerat un delict grav. Reactia e pe masura, in spiritul mesajului eroilor romani din primul razboi mondial pe aici nu se trece. Fiindca asa e firesc si deopotriva eficient in a raspunde raului.

ShortTermSitewide-15usd728x90

La noi insa, a ameninta pe cei din linia intai a luptei cu criminalitatea, inclusiv in formele ei hidoase, este un act perceput cu o banalitate inexplicabila. Cu alte cuvinte, amenin­tatorii trec lejer si fara consecinte serioase peste o granita, care desi ar trebui sa fie asemenea marelui zid chinezesc este in fapt doar un gard darapanat, nicidecum o fron­tiera adevarata.

Fie ca esti politist sau lucrezi in penitenciare, tu esti interfata directa si permanenta cu titularii crimelor sociale, incepand cu hotii de buzunare si terminand cu ucigasii feroce. Care cateodata te ameninta, mai mult sau mai putin subtil. Care iti pomenesc ranjind parintii, fratii si copii. Ori munca de o viata. Iar cand ne ameninta pe noi insine, am ajuns sa ne bucuram ca-i uita in cuvintele lor mi­zerabile pe cei dragi noua.

Cand se intampla ca amenintarile criminalilor sa prinda viata, adica sa ne omoare camarazii, sa ne incendieze masinile si casele ori chiar sa indrazneasca asupra copiilor nostri se iau masuri severe. Prea tarziu, ipocrit si inutil pentru viata noastra profunda.

Societatea nu intelege indestulator ca cel care ameninta un om al legii, ne ameninta pe noi toti, inclusiv legea in sensurile ei cele mai protective si juste. Adica garantia noastra, a tuturor, ca nu traim in jungla si deznadejde.

Cazul recent si cumplit al bravului politist de la Viseu de Jos, injunghiat miseleste tocmai in postul de politie, e doar varful aisbergului vazut din piata publica. Dincolo de acesta sunt multe alte nenorociri. Iar una din acestea, poate cea mai mare, este tocmai iresponsabilitatea cu care este tratata amenintarea celor care sunt, zi de zi, pe frontul luptei cu dementa umana si sociala.

Faptul ca l-au asasinat tocmai in postul de po­litie arata clar ca s-a ajuns mult prea departe. Copiii acestuia nu o sa-si mai primeasca tatal inapoi, dincolo de toti anii de inchisoare a criminalilor, de mesajele de com­pasiune, de emotia trecatoare a comunitatii.

Un bun prieten de-al meu, care tine piept curajos crimei organizate de multi ani, a ajuns sa-si urmareasca in taina copiii pe strada, de la scoala pana acasa. Fiindca un mafiot pe care l-a trimis dupa gratii i-a facut o promisiune oribila.

As putea sa scriu o carte si despre ame­nintarile celor 15 ani petrecuti de mine in inchisoare. Venite din interiorul si exteriorul inchisorii. Explicite si directe, ascunse si rafinate sau doar maraite in surdina nemerniciei. Venite din mai multe colturi, de la oameni inchisi pentru ca au executat crime la comanda si pana la gulere albe. Multe sunt expresia micimii umane si nu sunt periculoase. Altele dospesc insa, pana in ziua nenorocirii. Si e suficienta doar una, care sa se implineasca in chip ireversibil.

Solutia e simpla si se refera la protectia reala si preventiva a celor pusi sa pazeasca fecioria legii. Adica daca iti permiti sa ameninti un politist ori un supraveghetor de pe o sectie de detinere (care pastoreste singur chiar si 200 de detinuti) trebuie sa stii ca vei avea parte de ani buni dupa gratii. Ca nu cumva sa-ti implinesti amenintarile si sa inveti definitiv ca nu ai dreptul sa ameninti pe nimeni.

Asta ar trebui sa spuna legea in modul cel mai clar si mai decisiv. Desigur, e nevoie si de multe alte masuri care au legatura cu subiectul. Sau mai bine spus, cu viata reala. Si care sa se intample efectiv, nu doar pe hartie.

Autor: Horia Chis, director Penitenciarul Baia-Mare | Sursa: Gazeta de Maramures

Anunțuri