Incep speculatiile in legatura cu viitorii ministri. Serban Nicolae (PSD) apare ca potentiala propunere pentru justitie. Are deja proiecte, dar porbabil va astepta bilantul doamnei Pruna ca sa mai ia niscai lumina. Dar, de regula astia descoperitii de presa nu prea apar si pe listele primilor ministri. Asa ca, vom vedea.

penitenciare-info_468x60

Senatorul PSD Serban Nicolae insista asupra necesitatii unei Legi a raspunderii magistratilor. Parlamentarul a acordat, miercuri, un interviu scris pentru PSnews.ro, in care a raspuns, printre altele, la intrebarea daca partidul il va propune ca ministru al Justitiei.

Pe 11 decembrie, politicianul si-a castigat un nou mandat de senator – de data aceasta, de Bucuresti, dupa ce, in legislativul care sta sa se incheie, a reprezentat in Senat judetul Mehedinti.

In afara de cele doua subiecte mentionate mai sus, Serban Nicolae a vorbit pentru PSnews.ro despre scorul obtinut de catre PSD la nivel national, prioritatile social-democratilor in ceea ce priveste guvernarea, proiectele personale de lege, precum si recenta disputa dintre presedintele PSD, Liviu Dragnea, si premierul Dacian Ciolos cu privire la reducerea si eliminarea unor taxe.

Valentin Busuioc: O guvernare PSD este iminenta, avand in vedere scorul obtinut de catre social-democrati in urma alegerilor. Ce impresie v-a lasat acest scor si ce responsabilitati aduce un astfel de procentaj?

Serban Nicolae: Este, in buna masura, un scor spectaculos. Din 1996, partidul nostru nu a mai participat exclusiv pe cont propriu la alegerile parlamentare. Si, din aceasta perspectiva, votul din 11 decembrie reprezinta cea mai mare performanta electorala a Partidului Social Democrat. Am avut o campanie eficienta, excelent gandita si coordonata, fara erori semnificative.

Ne-am prezentat in fata alegatorilor, fie direct, fie prin intermediul mass media, deschis si onest, am spus ceea ce avem de gand sa facem, am prezentat argumentele si analizele pe care ne bazam, am ignorat atacurile, minciunile si insultele cu care am fost provocati de adversari si am continuat sa avem, pe tot parcursul campaniei electorale, o atitudine pozitiva si constructiva. In egala masura, rezultatul alegerilor impune obligatii semnificative pentru noi si suntem constienti ca asteptarile cetatenilor sunt foarte mari, fara disponibilitati foarte comode in privinta timpului.

Valentin Busuioc: Care ar trebui sa fie domeniile prioritare pentru cabinetul PSD?

Serban Nicolae: Noi am prezentat deja reperele principale ale programului de guvernare pe care dorim sa-l aplicam. Pe toata durata campaniei, n-am facut decat sa-l repetam, subliniind conceptia care a stat la baza viziunii PSD privind guvernarea – pe fondul mentinerii ritmului de crestere economica si al echilibrului macroeconomic, al dezvoltarii investitiilor strategice si al regandirii rolului statului in economie, obiectivul fundamental il constituie cresterea veniturilor cetatenilor si aducerea majoritatii romanilor in clasa de mijloc, adica a celor care pot trai decent din propriile venituri.

Majorarea etapizata a salariului minim pe economie si a punctului de pensie, coroborata cu eliminarea sau diminuarea unor taxe si impozite, trebuie sa produca o crestere concreta si sustenabila a nivelului de trai pentru majoritatea populatiei. Avem un context economic favorabil si o sansa de dezvoltare durabila si sustenabila pe care nu avem voie sa o ratam.

Valentin Busuioc: In calitatea dumneavoastra de jurist, care considerati ca sunt prioritatile PSD privind justitia in viitorul legislativ, avand in vedere scorul confortabil pe care partidul il va avea in Parlament? Concret: ce planuri aveti in legatura cu Legea raspunderii patrimoniale a magistratilor?

Serban Nicolae: Sistemul judiciar romanesc a suferit, mai ales in ultimii 12 ani, efectele nefericite a numeroase experimente. Nu detaliez acum care au fost cauzele care au generat aceste modificari haotice, contradictorii si ineficiente, fiind suficient faptul ca toate barometrele de opinie indica o proportie ingrijoratoare a neincrederii populatiei in sistemul judiciar romanesc.

Primul obiectiv cred ca trebuie sa fie renuntarea la Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), ca indicator al compatibilitatii functionale a justitiei romanesti la standardele Uniunii Europene. Suntem, totusi, de zece ani membri ai UE si e profund nefireasca mentinerea Romaniei pe o pozitie de inferioritate in aceasta privinta. Esentiala este increderea cetatenilor in infaptuirea justitiei.

Populatia trebuie sa aiba convingerea ca, in contactul cu instantele, cu organele de ancheta, cu celelalte componente ale autoritatii judecatoresti, au parte de un tratament legal, corect, profesionist si impartial. In acest context, raspunderea magistratilor este o componenta vitala. Nu doar raspunderea patrimoniala. Din numeroasele contacte personale, stiu ca judecatorii si procurorii insisi sunt preocupati, de buna-credinta, de standardele proprii de calitate profesionala si morala.

Credibilitatea unor judecatori care au gestionat cauze sanctionate, ulterior, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), credibilitatea unor procurori ale caror anchete sunt infirmate drastic in instanta are grav si iremediabil de suferit, punand sub semnul intrebarii continuarea activitatii in conditii de inalt profesionalism si legalitate. Totodata, combaterea coruptiei trebuie sa continue, fenomenul fiind prezent in toate componentele publice ale societatii romanesti, chiar daca in masuri diferite. Inclusiv in justitie, din pacate.

De aceea, cred ca trebuie regandita, prin dezbatere asumata, publica si deplin transparenta, o noua strategie anti-coruptie. De asemenea, trebuie regandita organizarea administrativa a actului de justitie, pentru a diminua efectele parazitare ale unor proceduri insuficient gandite sau rezultate din masuri experimentale, incoerente si confuze. In acelasi timp, cred in continuare ca populatia are in mod semnificativ de suferit de pe urma cotei scazute de eficienta in combaterea faptelor anti-sociale grave care afecteaza direct viata de zi cu zi a oamenilor.

Conflictele personale, cruzimile de orice natura, violentele fizice si psihice sunt mult mai aproape de viata oamenilor, iar efectele negative se resimt mult mai rapid si mult mai profund.

Valentin Busuioc: Ati accepta sa deveniti ministru al Justitiei? Au existat discutii pe aceasta tema in partid?

Serban Nicolae: Discutii au fost, ca si in cazul altor colegi dintre cei care au fost implicati in elaborarea programului de guvernare. Ma onoreaza nominalizarile facute de multi dintre colegii din PSD, precum si de catre persoane publice din afara partidului, dar, cu toate acestea, pentru perioada urmatoare, consider ca pot fi mult mai eficient in Senatul Romaniei. Exista o explicatie foarte simpla.

Mai ales in perioada care urmeaza, activitatea exclusiv parlamentara mi-ar da libertatea de a ma consacra doar reformelor preconizate in acest domeniu, fara a fi nevoit sa gestionez si numeroasele si foarte concretele probleme de natura administrativa specifice guvernarii. Eu ministru am mai fost (pentru Relatia cu Parlamentul in guvernul Adrian Nastase – n.r.). Si secretar de stat (in Ministerul Afacerilor Interne – n.r.) si consilier al presedintelui Romaniei (Ion Iliescu – n.r.).

Nu mai am acea presiune – fireasca si acceptabila la inceput de cariera – care sa ma faca sa vad intr-o asemenea nominalizare o sansa cu care nu te mai intalnesti prea curand si pe care nu trebuie s-o ratezi. Decizia finala este, insa, una de echipa si tin cont de opiniile colegilor mei si de imperativele colective.

Valentin Busuioc: Care este stadiul parlamentar al proiectului dumneavoastra de lege privind blocarea privatizarilor strategice si restituirea integrala a activelor privatizate fraudulos? Ce efecte sperati de la aceasta lege, odata promulgata?

Serban Nicolae: Propunerea legislativa este inregistrata la Senat. A primit deja avizul favorabil, cu observatii si propuneri din partea Consiliului Legislativ si este foarte posibil ca, intre timp, sa se fi pronuntat si Guvernul. Cel mai probabil, la reluarea activitatii legislative, dupa constituirea Parlamentului nou-ales, propunerea va intra in dezbaterea comisiilor si a plenului Senatului, ca prima camera sesizata. Important, pentru mine, este faptul ca aceasta initiativa, chiar daca este individuala, este perfect compatibila cu programul de guvernare propus, cu viziunea colegilor mei si a presedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Sper ca, odata adoptata initiativa legislativa, interesele nationale ale statului in economie (concept consacrat chiar prin Constitutia Romaniei) isi recapata statutul firesc si importanta cuvenita. Nu cred ca exista parlamentar rational si de buna-credinta care sa nu fie de acord cu ideea ca ceea ce se poate recupera din ceea ce s-a preluat in mod fraudulos de la stat trebuie sa se intoarca la proprietarul legitim. Principiul restitutio in integrum este deopotriva valabil si in cazul privatului, si in cazul statului si trebuie sa fie consacrat legislativ ca atare.

Valentin Busuioc: Ce initiative legislative pregatiti pentru mandatul 2016-2020?

Serban Nicolae: Nu pot face predictii pe aceasta tema. Ca membru al majoritatii parlamentare, am obligatia de a armoniza, in prealabil, orice initiativa personala cu obiectivele Guvernului pe care il sustin. E si o conditie de functionalitate. Nu sunt in competitie legislativa nici macar cu ceilalti parlamentari, cu atat mai putin cu Executivul pe care il sustin.

Necorelarea cu initiativele guvernamentale poate crea confuzii, blocaje sau chiar  efecte contrare. Cred ca am sa ma concentrez pe legislatia specifica justitiei. Nu cred ca exista teme tabu, iar o dezbatere onesta si transparenta este prima conditie a unui rezultat optim in materie de legiferare.

Valentin Busuioc: Dupa ce Liviu Dragnea a propus eliminarea a 102 taxe nefiscale, acum, acelasi Dragnea doreste sa amane reducerea TVA, a „taxei pe stalp” si a accizelor. De ce aceasta schimbare? Considerati ca amanarile au fost cauzate de faptul ca PSD a venit in campanie cu o serie de promisiuni privind cresteri salariale?

Serban Nicolae: Nicidecum. Din cate cunosc, initiativa consultarii i-a apartinut lui Dacian Ciolos. Si a fost un demers corect, din partea unui om responsabil. Tranzitia guvernamentala (practic neinceputa si inca departe de finalizare in acest moment) ridica unele dificultati in privinta capacitatii de implementare a masurilor date cu incepere de la 1 ianuarie 2017.

Ar putea aparea blocaje in constructia bugetara si asta nu este o tema de competitie politica. Pozitia lui Liviu Dragnea nu s-a schimbat, decizia fiind asumata si pastrata. Chiar daca actualul prim-ministru s-a razgandit, sunt convins ca solutia corecta se va impune, iar noul Guvern va aplica programul de guvernare intocmai, inclusiv in ceea ce priveste masurile de relaxare fiscala privind eliminarea sau, dupa caz, diminuarea unor impozite si a unor taxe fiscale si nefiscale.

Decizia Curtii Constitutionale privind initiativa majorarii unor salarii in sectoare bugetare esentiale – sanatate si invatamant – este de salutat si e inca un argument ca procedam corect, in interesul cetatenilor Romaniei.

Sursa: psnews.ro

Anunțuri