gir-academic-pentru-fraudele-scriitorilor-din-penitenciare
Gir academic pentru ‘scriitorii’ din penitenciare

Si, nu numai. Girul este si administrativ si politic. De notat ca nu s-a luat absolut, dar absout nicio masura impotriva celor care au fraudat legea.

Servicii penitenciare.info

Cel putin una dintre cele sapte carti zise stiintifice scrise, in decurs de circa sase luni, in penitenciar, de catre un detinut condamnat in dosarul „Privatizarilor strategice”, ofera indicii de frauda. Volumul, coordonat stiintific de Mireille Radoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Bucuresti, a fost tiparit inainte ca detinutul sa-l fi terminat de scris. Celelalte carti nu pot fi consultate, fiind blocate la Biblioteca Nationala a Romaniei.
 
Sapte lucrari „stiintifice” scrise in sase luni

Dorinel Mucea, fost adjunct al sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, fost consilier economic la Ambasada Romaniei din Turcia, inainte de 1989, numit de presa „miliardarul sub acoperire”, a fost condamnat, in 27 ianuarie 2015, in dosarul „Privatizarilor strategice”, la patru ani si sase luni de inchisoare, pentru constituire de grup infractional organizat. 

In 2015, in decurs de aproximativ sase luni, acesta a scris sapte lucrari catalogate drept stiintifice. In baza lor, Administratia Nationala a Penitenciarelor i-a diminuat pedeapsa cu sapte luni. Deci, cu o luna pentru fiecare carte. Toate cele sapte carti au fost tiparite, conform ANP, in 2015, de Editura CA Publishing, din Cluj Napoca.
 
Cine l-a coordonat stiintific?

Doua lucrari au fost coordonate de actualul director al Bibliotecii Centrale Universitare Bucuresti, Mireille Radoi, in calitate de reprezentant al Universitatii „Babes Bolyai”, din Cluj Napoca, unde este cadru universitar asociat. Aceasta preda la un masterat al Departamentului de Studii Internationale si Istorie Contemporana, departament condus de Adrian Ivan, actualul director interimar al scolii doctorale a Academiei Nationale de Informatii a SRI.

Trei lucrari au fost coordonate de Sorin Dimitriu, presedinte al Camerei de Comert si Industrie Bucuresti, fost presedinte al FPS si fost ministru al Privatizarii, in anii 90, pus, in mai anul acesta, sub urmarire penala de catre DNA, pentru prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene si pentru schimbarea ilegala a destinatiei fondurilor europene, in forma continuata.
 
Alte doua volume au fost coordonate de Viorel Lefter, de la Academia de Studii Economice Bucuresti, doctor in Economie, care in 1976, in plin regim autoritarist, si-a documentat teza de doctorat la Sorbona, in Paris. Viorel Lefter este fost pro-rector pentru relatii internationale la ASE, fost presedinte al Comisiei de Management si Administrarea Afacerilor din CNATDCU si membru al Comisiei Consultative in cadrul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior.

Doar doua dintre cele sapte volume catalogate ca stiintifice sunt, insa, de gasit in circuitul bibliotecar. Pentru ca Biblioteca Nationala a Romaniei nu le-a trimis – nu se stie de ce – nici pana acum bibliotecilor universitare, tinandu-le, din 2015, la Depozitul Legal.
 
Penitenciarele schimba o ilegalitate cu o alta ilegalitate

Volumele Rolul si importanta negocierilor comerciale in realizarea unui tranzactii si Psihologia negocierilor comerciale internationale. Stiluri de negociere, ambele coordonate de Mireille Radoi, exista in circuitul bibliotecar universitar. Dar sunt nu editate de CA Publishing, cum spune ANP, ci de Tritonic, care nu apare pe lista ANP cu editurile care au publicat volume „stiintifice” scrise in penitenciar.

Cum motiveaza ANP aparitia in acest circuit a unei edituri despre care, oficial, nu a anuntat ca a tiparit astfel de carti? Cele doua lucrari ale lui Dorinel Mucea „au fost publicate initial de editura Tritonic. In acest caz, comisia pentru liberare conditionata nu a acordat zilele considerate ca executate pentru lucrarile publicate, avand in vedere tocmai faptul ca nu au fost depuse relatii cu privire la recunoasterea acestei edituri de catre CNCSIS”. Uterior, ne transmite ANP, Dorinel Mucea a depus la dosar lucrarile ca fiind publicate la CA Publising. Din punct de vedere legal, insa, si CA Publishing este in aceeasi situatie cu Tritonic. Adica, nu a fost acreditata CNCSIS la momentul tiparirii cartii. Fusese cu patru ani inainte, in 2011, transmite Ministerul Educatiei. .

ANP nu a raspuns inca la intrebarea: de ce au fost acceptate cartile tiparite de CA Publishing, in conditiile in care nici aceasta nu era acreditata CNCSIS in momentul tiparirii celor doua volume. Decizia 619/14.10.2011, pentru aprobarea instructiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate aflate in unitatile ANP, prevede, la art. 64, ca intra in categoria lucrarilor stiintifice „lucrarile publicate la edituri recunoscute, la data publicarii, de catre Colegiul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS)”.Iar problemele nu se opresc aici.

Tritonic pune in circuitul academic carti scrise in peniteciar, fara sa le declare la Biblioteca Nationala 

ANP mai transmite ca Dorinel Mucea a scris volumul Rolul si importanta negocierilor comerciale in realizarea unui tranzactii in perioada 13 martie – iulie 2015, cat era inchis la Penitenciarul Rahova. Tritonic anunta pe coperta volumului ca l-a tiparit in luna aprilie 2015. Adica, inainte ca Dorinel Mucea sa-l fi terminat de scris, iar Mireille Radoi, de citit si coordonat.

La inceptul lunii noiembrie l-am intrebat pe directorul Editurii Tritonic, Bogdan Hrib, daca a publicat sau nu aceste volume. Nici nu a confirmat, nici nu a infirmat. L-am intrebat si de ce Dorinel Mucea nu figureaza pe lista de autori publicati pe pagina editurii. „Am constatat ca, intr-adevar, exista titluri care nu au aparut pe site-ul nostru. Aceasta situatie regretabila se datoreaza faptului ca avem personal putin si lucram in salturi, pe sezoane, in functie de semestrele universitare si/sau centrat pe importantele targuri de carte; vom incerca sa corectam aceasta situatie in cel mai scurt timp”, declara Bogdan Hrib.

Biblioteca Nationala a Romaniei a transmis, in urma cu cateva zile, ca pentru cele doua volume nu a acordat ISBN-uri Editurii Tritonic – pe motiv ca Tritonic nici nu le-a solicitat –, ci editurii CA Publishing. Pe coperta celor doua carti tiparite de Tritonic, trimise de editura bibliotecilor universitare, sunt mentionate ISBN-uri ca fiind acordate de Biblioteca Nationala.

Am intrebat conducerea acestei institutii carei edituri, in ce data, pentru ce volume si pentru ce autor au fost acordate, totusi, cele doua coduri ISBN care apar mentionate pe coperta? „In baza de date a Bibliotecii Nationale a Romaniei nu exista, la data prezentei (adica in 28 noiembrie 2016 – n.m.) nicio informatie privind alocarea celor doua coduri mentionate in solicitarea dumneavoastra. Ambele coduri, sub indicativul de editura «749», fac parte din portofoliul Editurii Tritonic Books Bucuresti”, transmite Aurelia Persinaru, seful Centrului National ISBN-ISSN-CIP. Adaugand ca Centrul National ISBN poate acorda serii de coduri ISBN pentru editurile inregistrate, „la cererea acestora si in concordanta cu planul editorial.”

Totusi, unde e planul editorial al Editurii Tritonic care sa includa si cele doua carti? Din moment ce nu exista o inregistrare a lor in Bibliografia CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei, inseamna ca nu au fost prinse in planul editorial care sa fi justificat folosirea acelor ISBN-uri primite in alb.

Sursa: timpolis.ro

Anunțuri